Zeno Daniel Sustac | Gala Excelentei in Mediere 2014


modificat în:

postat în categoria City Life

Zeno Daniel Sustac, mediator, vicepresedintele Consiliului de Mediere.

Chiar de la prima editie, Gala Excelentei in Mediere a reusit sa adune in acelasi loc cateva sute de mediatori. A fost primul pas spre crearea unei reale comunitati a mediatorilor din intreaga Romanie. O comunitate care merge dincolo de interesele minore, de grup, si care are drept scop binele si mai binele romanilor care practica aceasta profesie aflata inca la inceput de drum in tara noastra. La editia inaugurala a Galei Excelentei in Mediere, am discutat cu totii despre ce inseamna in viata de zi cu zi profesia pe care o practicam, am schimbat idei si ganduri, am discutat despre lucrurile bune, dar si despre cele mai putin placute care se petrec in cadrul acestei profesii. Am pus tara la cale, cum s-ar spune.
In 2014, editia a II-a a Galei Excelentei in Mediere face un mare pas inainte. Un pas spre marea familie a mediatorilor din toate colturile Romaniei. In acest an, ne-am propus sa ne adunam intr-un numar mult mai mare fata de cel de anul trecut. Ne-am propus sa vedem cate lucruri bune pentru mediere si pentru mediatori s-au petrecut in ultimele luni. Ne-am propus sa vedem ce putem schimba, pentru ca totul sa mearga spre mai bine. Spre mai binele mediatorilor, dar si al celor care practica aceasta profesie.

Informatii: http://www.medierenet.ro/gala-excelentei-mediere/
© TV-net.ro 2007-2015 www.tv-net.ro