Oficiali turci, suparati pe rezolutia Parlamentul European de suspendare a negocierilor cu UE


modificat în:
Oficiali turci, suparati pe rezolutia Parlamentul European de suspendare a negocierilor cu UE Nula si neavenita. Asa este apreciata, la Ankara, rezolutia Parlamentului European, care solicita suspendarea temporara a negocierilor de aderare cu Turcia, dar care nu are caracter obligatoriu pentru statele membre UE.

Deliberativul european a decis, cu majoritate de voturi, suspendarea negocierilor cu Turcia acuzand reactia �disproportionata� a puterii de la Ankara dupa tentativa de lovitura de stat din iulie.

Alesii europeni au cerut Comisiei Europene si guvernelor nationale sa inghete negocierile in desfasurare intre Turcia si Uniunea Europeana.

�De partea turca, noi ne-am angajat sa facem multe lucruri si le-am facut aproape pe toate, cu exceptia anumitor cerinte UE, de schimbare a Codului Penal si sa imblanzim legea noastra antiterorism. In astfel de vremuri cand Turcia se confrunta cu amenintari teroriste masive, din partea Daesh, PKK si a altor organizatii teroriste, este incredibil ca Europa s-a gandit sa ne ceara aceste lucruri. Dar, in orice caz, cu aceste exceptii, noi ne-am respectat angajamentele. Fluxul de refugiati spre Europa a fost oprit, le-am dat permise de lucru sirienilor, luam in calcul si ideea de a le oferi cetatenie, i-am pregatit pentru locuri de munca�, a declarat, la scurt timp de la adoptarea rezolutiei, vicepremierul Mehmet Simsek, argumentand ca tara sa a indeplinit 67 din cele 72 de masuri de reforma. Seful MAE turc, Omer Celik, a calificat joi drept �nula si neavenita� decizia eurodeputatilor.

Textul, sustinut de principalele grupuri din Parlamentul European � conservatori, socialisti, liberali si Verzi � a fost aprobat cu o mare majoritate � 479 de voturi pentru, 37 impotriva si 104 abtineri.


Afaceri de top

CRFPA CLUJ - Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor

Agape

Asociatia Mediatorilor Ultrasilvam

Cofetaria Dana

AFACERI DE TOP

Cofetaria noua de la Hotel Agape

Restaurant Agape - Noutati

Cofetaria Dana - Targul de nunti, Grand Hotel Italia, 2015

De Valentine's si Dragobete la Agape

Cofetaria Dana la Salonul Mireselor 2014

REPORTAJ

Transylvania Stone Expo 2016

Conferinta Preventing and Combating Cybercrime - UBB Cluj 2016

Ziua Pietrarului 2015

Conferinta UBB - Ziua 2 - Rule of law in the digital era

Conferinta UBB - Rule of law in the digital era

Contemporanii

Doru Viorel Ursu. Lansare volumelor Decembrie 1989 - drama unui minister si Acvariul groazei

De la opinca la stiinta - lansare de carte: Iosif Viehmann, George Petri. Oct. 2012, Cluj

Consiliere sofiologica cu Mihai Serban. Intelepciune cu programare

Vernisaj arhitect Dan Sergiu Hanganu

Acad. Ioan Aurel Pop: Locul Romaniei in Europa

Radacini

Avram Fitu - prezentare la seminar RNDR 22.01.2015 Cluj

Concurs de tuns oi la Sarbatoarea Ciobanilor. Mociu 2012

Cojocarul. Semeni Intru Iscusinta

Cum se fac placintele la Gilau. Lucretia Iacob face o demonstratie

Ariesana Fiii Motilor. Festivalul Jocul de pe Campie 2011

e-Auto

Polus Tuning Days 2011

Drift King of Europe. Expo tunning 2010

Sarituri cu motocicleta. Offroad Ursus AFT

Cat. OPEN (B) - Offroad Ursus Alcohool Free Track

Cascadorii pe motocicleta. Offroad Ursus

SPORT

Clujul Pedaleaza: Maratonul Faget

Vlad, Lea si Joco: romani care au cucerit 3 noi varfuri Himalaya

Bagua - lectii in Cluj cu Edward Hines

Speedcubing - Romanian Open 2011

Fotbal American: Cluj Crusaders vs Timisoara Lions

Evadari

Bungee Jumping cu macaraua. Transilvania Music Event

Magie exit-poll: Cristian Gog a reusit sa ghiceasca

Cristian Gog: omul care stie numele viitorului presedinte

Pauza din lucru - la altitudine

Jocuri de motociclisti. Seth on Fire

Mediu Curat si Sanatos

Rosal - despre colectarea selectiva a deseurilor

Ziua Arborilor si a Pasarilor. Plantare de copaci in Faget, Cluj

Comuna Maguri-Racatau. Ecologizare si dezvoltare

Verificari in operatiunea de curatenie din 14 aprilie

Mesajul de la Rosal Cluj

NEGUSTORUL DE IDEI

Ionel Vitoc: despre PUZ Faget si importanta planificarii urbane

Mihai Serban (37) la Negustorul de Idei

Mihai Serban (36) la Negustorul de Idei

Mihai Serban (35) la Negustorul de Idei

Mihai Serban (34) la Negustorul de Idei

City Life

Alina Gorghiu | Gala Excelentei in Mediere 2014

Zeno Daniel Sustac | Gala Excelentei in Mediere 2014

Dorin Badulescu | Gala Excelentei in Mediere 2014

Anca Stancu | Gala Excelentei in Mediere 2014

Gala Excelentei in Mediere, ed. II - Premiere

ANIMALE

O calugarita europeana (insecta) langa sediul TV-net

Ciocanitoare verde prin centrul orasului Cluj

Porumbeii comunitari multumesc Primariei Cluj pentru Fantana

EXPO: 35 rase porumbei romani si straini

Gaini - pasari de curte - Expozitia locala

MUZICA

Corul Antifonia - la degustare de vinuri

Suie Paparude la DelaHoya 2011

Karibe Balkanika ft. Cluj-Crusaders

Muzica si opera traditionala la Festivalul Chinezesc al Primaverii

Pasarea Colibri - Concert la POLUS Cluj

Asa se face

Capoeira Angola cu Bogdan Rakolcza. Carturesti

OTK Print - ambalaje flexibile si etichete

Retete culinare - Varza a la Cluj

Spalatorie si cosmetica auto mobila si ecologica

Locomotiva cu abur 78618 pleaca

© TV-net.ro 2007-2015 www.tv-net.ro